Bine ai venit!


Eu sunt Patricia, locuiesc în Sibiu și sunt pasionată de artă și frumos. Pictez, creez bijuterii statement și unicat, organizez ateliere de creație pentru copii și familii, evenimente private și activități de teambuilding.
Dacă vrei să afli mai multe informații, citește aici DESPRE MINE 🙂

AICI am încercat să adun evenimentele pe care le-am organizat sau cele la care am fost invitată să particip altături de alți artiști.

Și AICI am încercat să adun câteva imagini de la diferite expoziții la care am participat de-a lungul timpului.

*** Atelierele de creație pentru copii și adulți sunt adaptate vârstei și nu este nevoie să ai cunoștințe de pictură sau desen pentru a participa. Voi pune la dispoziția participanților toate materialele necesare pentru activitatea aleasă și voi oferi toate informațiile necesare pentru a realiza propria operă de artă 🙂 La final, participanții vor pleca acasă cu obiectul decorat în cadrul atelierului de creație.

Atelierele creative destinate echipei părinte-copil încurajază lucrul în echipă și sunt gândite astfel încât participanții să se relaxeze, să socializeze și să-și descopere sau să-și trezească la viață abilitățile artistice pe care le au, dar poate nu-și dau seama de existența lor 🙂

Tipuri de activități organizate până acum și care s-au bucurat de mare succes:

* Pictură pe sticlă și vitraliu
* Pictură pe căni de porțelan
* Pictură pe pânză
* Pictură pe pietre
* Creație bijuterii
* Creație mici obiecte decorative, mărțișoare, globuri, aranjamente, semne de carte și felicitări.

Activitățile pot fi desfășurate fie în cadrul unor evenimente publice, private sau programul Școala Altfel. Sunt deschisă la colaborări 🙂

*** Atelierele de creație pot o fi o activitate de Teambuilding foarte potrivită pentru a dezvolta cooperarea, comunicarea și interacțiunea dintre membrii echipei în procesul creativ. Atelierele pot fi organizate în cadrul teambuilding-urilor, petrecerilor private sau alte evenimente, în incinta companiei, într-un restaurant sau cafenea din Sibiu. Atelierele de creație pot fi însoțite de pauze de masă, pauze de cafea, conferințe.

Contactează-mă pentru o ofertă corporate personalizată pentru evenimentul sau echipa ta.

*** Bijuteriile și tablourile marca Patricia’s sunt unice și create cu multă atenție la detalii și pot face fericită orice femeie …sau bărbat, care dorește să ofere un cadou special femeii din viața lui 🙂

Îndrăznește să crezi că poți să creezi lucruri minunate chiar cu mâinile tale și lasă-ți copilul interior să-și exprime creativitatea 🙂

Te salut,
Patricia